Asigurarea locuintei este obligatorie din 15.07.2010

Începând din 15 iulie 2010 asigurarea locuinţelor este obligatorie, astfel toţi proprietarii fiind obligaţi ca în termen de şase luni să aiba incheiata o poliţă de asigurare obligatorie (PAD), care acopera trei riscuri - inundatii, cutremur si alunecari de teren
Poliţa obligatorie costă 10 Euro sau 20 Euro pe an, în funcţie de tipul locuinţei, suma asigurată fiind de 10.000 Euro, respectiv 20.000 Euro

Exceptie fac cei care in prezent au incheiata o polita de asigurare facultativa si care acopera cele 3 riscuri - inundatii, cutremur si alunecari de teren. Insa, in momentul in care polita facultativa expira, si acestia trebuie, potrivit legii, sa incheie prima data o asigurare obligatorie si apoi daca doresc pot incheia o asigurare facultativa. 
Asadar, noile asigurari facultative vor functiona ca o polita cu o fransiza de 20.000 EUR pentru cele trei riscuri acoperite obligatoriu.


Nerespectarea obligatiei de asigurare a locuintelor, in conditiile prevazute de lege, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei, care va fi aplicata de primaria localitatii in care locuinta este amplasata.


PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare (ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări), acționari PAID.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu